CFR a câştigat derby-ul oraşului Cluj-Napoca

cfr weldon

CFR Cluj s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-1), în faţa lui “U” Cluj, în derby-ul etapei a 14-a din Liga I.Golurile echipei gazdă au fost reuşite de Cadu (16), Weldon (33) şi Kapetanos (66), în timp ce pentru “U” a punctat Tony (45+1).

Weldon a deschis scorul în meciul CFR – U, scor 3-1. La meciul disputat pe Stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” au asistat aproximativ 6.500 de spectatori, dintre care 2.500 erau susţinători ai echipei “U” Cluj. Cu aproximativ o oră şi jumătate înainte de disputarea meciului, preşedintele grupării CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că este posibil ca meciul să nu se joace, din cauza ceţii, însă după numai jumătate de ore ceaţa s-a ridicat, astfel că partida a început conform programului, la ora 20.30.

CFR: Beto – Panin, Cadu, Picollo, Camora – Peralta (Kivuvu ’88), Mureşan, Renan – Sougou, Weldon (Kapetanos ’65), Ronny (Bastos ’69). Antrenor: Jorge Costa.

“U”: M. Popa – Unguruşan, Abrudan, Szukala, Grecu – Marinescu, Boştină, Păcurar (Nasser ’81) – Cojocnean (Machado ’65), Tony (Cl. Niculescu ’71), Ad. Cristea. Antrenor: Ionuţ Badea. (mai mult…)