Tata Motors e al treilea investitor interesat de Jucu

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe a divulgat şi a treia necunoscută din Tetarom III.
După ce săptămâna trecută a fost anunţată oficial investiţia Bosch la Cluj-Napoca, iar acum două săptămâni venirea DeLonghi, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe a dezvăluit numele celei de-a treia companii cu care instituţia se află în discuţii avansate în vederea deschiderii unei fabrici în parcul industrial Tetarom III.

„Consiliul Judeţean Cluj este în discuţii şi negocieri cu reprezentanţii Tata Motors pentru deschiderea unei investiţii. Aceste discuţii vor continua în perioada următoare. Reprezentanţii companiei au vizitat deja amplasamentul Parcului Industrial Tetarom III. Nu pot oferi informaţii privind valoarea investiţiei sau numărul locurilor de muncă preconizate”, a declarat Alin Tişe pentru Mediafax.

Compania indiană Tata Motors şi-a manifestat încă de anul trecut interesul pentru o eventuală investiţie în Cluj. Astfel, Tişe declara în aprilie 2011 că Tata Motors „tatonează” judeţul pentru un proiect care s-ar ridica la „zeci de milioane de euro”. (mai mult…)